Goodbye, December!

A mai trecut un an peste noi, inca o luna de Decembrie. Se spune ca e iarna, dar nu mai pot sa cred in asa ceva. Nu a nins, decat de ziua mea, si pot sa spun ca e singurul cadou pe care il doream. Treizeci si una de zile au trecut printre copacii golasi , s-au scurs doar ca o succesiune de stele si de nori. In fiecare dimineata ma trezeam cu gandul ca poate o sa ninga azi, poate a nins chiar aseara- evident doar sperante false. Poate nu am meritat zapada, dar de cand ma stiu tin minte ca in fiecare Craciun ningea. E foarte trist. In spatele blocurile spalacite de atatea ceturi si ploi, se ivesc muntii cu creste albite. E ca si cum i-ai arata un copil o cutie imensa de bomboane de care nu se poate atinge. Dar nici noi nu mai suntem copii, ce-i drept, si totusi vrem zapada. Oricat de afundati am fi in griji cotidiene, cativa fulgi de nea ne-ar putea vindeca instantaneu de nepasare. Dar uite ca a mai trecut un an peste noi, inca o luna de Decembrie.

Calatori

Uneori ma pierd in multime si ma opresc, caci imi raman gandurile in urma si n-au timp sa-mi tina pasul. Atatia oameni nepasatori si reci trec si imi lasa pentru scurt timp un parfum amar de neomenie. Din cand in cand imi mai intalnesc privirea cu cate-un strain si e trist ca nu pot sa vad nimic in ochii lor. Atat de anemici, de transparenti trec pe langa fericire si isi tarasc visele de mana prin praf si fum. Batrani cu timpul scurs pe obraji privesc cu ochi tristi tinerii de azi si isi vad varsta calcata in picioare. Cine stie ce se-ascunde in sufletele acestor calatori? Cine stie ce ascund si eu?

Visez, tariesc si scriu

Uneori zbor si-mi cresc aripi inalte pana la soare. Atunci scriu si sunt momente in care nu ma pot opri. Imi curge prin vene cerneala si-mi tremura in madulare scartaitul nervos al penitei. Stiloul se topeste in degetele mele scurte, in arcuirea tanara a podului palmei si devine una cu mana. Atunci simt ca-mi arde incheietura, dar nu ma opresc! Atunci scriu cu intregul meu suflet, cu intreaga mea finta patata de timp.

De ce nu visam? De ce nu iubim?

Omul: fiinta rationala. Afirmatie total gresita, e o aberatie as putea spune. Ne petrecem toata viata iubind intr-o mie de feluri, o mie de lucruri, persoane, locuri si ajungem ca uneori sa nu primim inapoi. Ce e rational in iubire? Defapt, ce e iubirea? Vezi, oricat te-ai gandi nu poti sa o definesti. Si totusi ea ne domina vietile, ne indruma pasii catre varfuri de cer, uneori ne frange aripile in plin zbor. E o suflare divina, un ocean intreg de otrava in acelas timp. Putem zbura sau ne putem ineca; e alegerea fiecaruia. Insa pentru a putea zbura avem nevoie de aripi, iar pentru a ne ineca trebuie sa nu vrem sa inotam. Ne numim fiinte cu gandire logica, nu? Atunci de ce ne frangem singuri aripile? De ce nu visam? De ce nu iubim?

Ploua

Sunt trista. Fara motiv.  Din panza deasa de nori se vede un zambet clar de luna ce-mi inveseleste ochii fixati pe reflexia geamului.  Imi bate in piept inima unei hartii mototolite, smulsa dintr-o carte plina cu amintiri. E liniste aproape. Pot sa aud doar scartaitul pasilor ultimului strop de fericire ce mi se scurge din priviri. Atunci … ploua.  Lipsita de expresie, fata mi se scalda in lacrimile atator sentimente.  Mimez cu neindemanare un zambet. Inutil.  Nu vreau sa fac nimic acum, doar sa privesc reflexia anemica de pe geam.

Un Simplu Pamantean

Scriu si imi place ceea ce fac. Ma eliberez. Am momente in care tot ce vreau e un creion,  agenda si o gura de aer. Atunci imi las gandurile sa zboare, sa se dezlantuie de realitate si astept doar sa se intoarca si sa isi odihneasca aripile pe  hartie.  Par pesimista, mi s-a spus de multe ori, dar prin ceea ce scriu traiesc ce nu imi permit in viata reala: sa fiu trista. M-am plimbat pe cer de mana cu soarele, m-am inecat in ape adanci, dar acum imi continui viata unde mi-e locul, pe pamant, caci sunt un simplu pamantean. 

Ma inec

Pe malul unui ocean intreg de soare

Frang cu mana libera cerul in mii de scoici.

Pe trotuarul  bantuit de stropi de ploaie

Frangi sufletul ce de-abia a invatat sa zboare.

Ma catar pe valurile uscate de minciuna ta

Si ma prind cu un deget ca sa nu ma inec in tine,

Dar din nou, de pe trotuar

Vii, ma impingi si cad.

Ma zbat si-not, dar raman fara aer

Dintre coastele mele rasuna surd

O bataie ce s-a oprit, o rasuflare taiata.

Deschid ochii, calma, fara sa vad nimic,

Imi inchid sufletul intr-o picatura de mare

Si ma inec. 

" I thought I could fly, so why did I drown? I'll never know why it's coming down, down, down" 

Desert

Am sufletul atat de uscat, atat de prafuit. Mi-e dor de ploaie. Astept in zadar cu privirea agatata de o reflexie de cer sa vad macar un coltisor de infinit incununat cu stropi, sa-mi vad desertul asta din piept inflorit.  S-ar putea sa ninga chiar, dar atunci mi-ar ingheta sufletul.  Nu cred ca ar conta foarte mult, zapada s-ar topi oricum, apa s-ar evapora si as ramane cu sufletul  unui desert la fel de uscat, la fel de prafuit. 

Hello, December!

M-am intalnit cu Decembrie pe un peron.  De-abia sosise dintr-o amintire, dar parea la fel de vesela, la fel de inocenta cum ma parasise  anul trecut.  Eu insa ma pregateam sa plec. Ma urcam intr-un tren a carui destinatie nu o cunosteam.  Am vrut sa stau de vorba cu ea, dar eram deja intr-un compartiment plin de oameni, plin de prizonieri ce isi cautau libertatea. S-a uitat la mine, doar cu coltul ochiului, si a inceput sa ninga cu zambete. Nu mai plec, nu mai plec! Am coborat la fel de grabita cum vroiam sa plec. M-am dus la ea intr-un suflet si i-am spus: " Mi-a fost dor de tine. Sa nu mai pleci niciodata!"

Amar

Cu ochi inecati in praful unui trecut amar,                   

Privesc soarele unui sambure de fericire,

Intinzandu-se in perfecte impaienjeniri

Peste copacii amortiti de toamna.

Imi inchid amintirile intr-o coaja uscata

Si le las clatinate de vant.

Din cer umbrele plang cu franturi de vise

Si inunda cu ele un pamant tabacit de pasii tai.

Cu zambetul unei aripi frante

Iti infrunt oastea de ingeri.

Am inima unui scut de carton

Ce se-ndoaie in bataia pieptului tau.

Dar ca si cum nu am fi existat,

Ai uitat de mine, ai plecat

Si m-ai lasat cu un suflet amar,

Plin de tine.

Sclavi in libertate

Mi-e dor sa simt soarele plin de viata in sufletu-mi umbrit de frig. E toamna. Ba nu, nu e nici toamna. Nici nu mai stiu cum arata cerul, sunt nori peste tot, in aer, in priviri. Frunzele au cazut de mult, calcate de toti in picioare, si-au pierdut roseata, ramanand doar imagini ale unui obraz palid, iar copacii sunt ca niste ghemotoace de crengi umede. Nici nu stiu daca ploua sau nu. De fapt, poate fi chiar alegerea mea. Am pierdut orice stralucire, suntem luminati de un bec prafuit. Oameni alearga speriati de niste picaturi de apa, crezand ca le vor ineca fericirea. Dar la fel facem toti, alergam de ceea ce ne temem mai mult, caci suntem sclavi in libertatea propriei nefericiri.

Un creion fara varf

Imi ascund tipetele

In linistea unei inimi mute.

Ca-ntro umbra, o lumina

Vrea sa se contopeasca

Cu infinitul unui zambet.

Alerg desculta pe sentimentul

Unui suflet stramb

Si rad in lacrimi o copilarie,

Un ciob de soare spart

Ce mi-a sfasiat fericirea

In mii si mii de amintiri.

Scriu  fara niciun sens

Cuvinte goale pline de-nteles.

Am uitat rima intr-un alt caiet

Si-am desenat un gand

Cu un creion fara varf.

Un suflet mut si un strigat

Voiam sa strig, sa-mi alung sufletul. Voiam sa-l pierd. E plin de tine si ma face sa ma simt straina. Doar singuratatea mi-e martor ca am incercat sa iti dau drumul. Nu pot, nu pot! Ma chinui sa scriu niste cuvinte atat de insipide, incat m-as ineca in ele ca sa nu mai simt gustul amintirii tale. Traiesc totusi pe un mal, cu un suflet mut si  un strigat.

Mi s-a parut ca ploua

Mi s-a parut ca ploua. Intradevar ploua, dar nu afara. Din privirea ta se pregateau sa cada in abisul trecutului stropi fierbinti de suflet. Si ce furtuna era in sufletul tau! Impinse parca de propria lor greutate, s-au prabusit doua lacrimi singuratice, fiecare pe cate-un obraz rosind. Ti s-au scurs pe chip si ti-au inmuiat buzele intr-un ocean de sentimente, lasand in urma dare umede, sarate. Ai inchis ochii si ti-ai vazut ultimul vis calcat in picioare de realitate. I-ai deschis apoi sa o mai vezi inca o data, ti-ai sters lacrimile cu un colt de fericire si ai plecat.

Ballroom memories

Eram singura intr-o sala imensa de bal. Cate-o raza de soare visa la fosnetul de pasi, la fosnetul de zambete. Nu aveam rochie. Nu aveam cu cine sa dansez. Imi stralucea sufletul in umbra ta. Peretii rasunau innebuniti in simfonii de amintiri sfaramate. Eram noi doi: eu si umbra ta, dansand. Pasi identici, o singura bataie de inima. Nu stiu incotro ma indreptam. Viitor? Nu cred. Traiam o amintire.E tot ce mi-a ramas din tine, tot ce nu-mi vei putea lua niciodata.

Un borcan cu fluturi

Imi plangea toamna la fereastra
Ca-ntrun zbor de ingeri auriti,
Plutind usor,
Ca un zambet ratacit.

Se impiedicase timpul, aiurit
Si-n caderea sa rasturnase
Un borcan plin cu fluturi
Spargandu-se.

Insetati de libertate, copilarosi
Fugira in departari
Spre soare
Ca niste amintiri invechite
Dintr-o vara.

Dar s-au izbit de cer, inghetand,
Spargandu-si aripile
Care cazura pe pamant,
Ramanand borcanul gol
De fluturi.

Fire de nisip

Intr-un capat de drum, unde pasii alunecau obositi pe calea lor spre eternitate, unde pamantul atinge cerul, se-ntindea spre infinitate marea. Ingana in singuratatea cerului senin , iar valurile I se spargeau ca niste portelanuri albe. Se adancea din ce in ce mai mult in sine, cu cat alerga mai mult spre uscat. Se agata cu dintii de firicele de nisip, dar se intorcea in larg parca atrasa de propria ei captivitate.
Timpul a ramas sarac in zile, se scurgea prea greu, prea monoton. Un soare zambitor isi innoda razele de apele sale, o luna fermecata isi privea oglindirea-i de argint. Din cand in cand se mai ivea cate un nor confuz.
Dar s-a intamplat intr-o zi, s-ajunga o oaste inarmata-n plumb, ce inlantuia marea intr-o culoare otelita. In putin timp, s-a raspandit pe intregul orizont, un popor cu haine ponosite, cenusii. Atat a fost de ajuns, o picatura de cerneala, o picatura de tristete cazuta din condeiul viselor spulberate.

Bum! Un racnet. Apoi a tacut. Nici macar marea nu mai tremura de frica… Se oprise parca si timpul, inghetase bolta cereasca intr-o expresie de surpriza. Apoi din adancuri izbucni o forfota, iar din cer cadeau stropi reci, grabiti.
Indecizie. Teama. Furie. Ca-ntrun suflet se izbea orbitor cate un fulger, ce crapa cerul in mii si mii de cioburi taioase. Nu as fi putut sa stiu daca-I zi sau noapte, oricum orice masura a timpului era irelevanta. Marea, clocotind infuriata se-nalta spre cer si incerca parca sa-l prinda, sa-l inece in profunzimea sa.
Curand s-a strecurat soarele prin multime, aducand cu el o raza impaciuitoare. De atunci a incetat batalia, iar trupele au plecat umile spre tinuturi nevazute. Marea isi recapatase farmecul de domnisoara, visatoare, leganandu-se calma cu tot cu trena-I dantelata. A ramas, insa la fel de singura ca-ntotdeauna, cu aceleasi vise atarnate de-un fir de nisip.

Eu, sufletul si lumina...

Noaptea s-a lasat nepasatoare,

Luna fugise parca de pe cer.

Mergeam de brat cu singuratatea,

Pe trotuarele pustii.

Asa era si sufletul meu, gol

Doar de tine plin.

Era o liniste asurzitoare,

Un frig taios, strain.

Pe obraz imi aluneca inghetata

O lacrima speriata si confuza.

Nu mai stiam nici unde merg,

Sau daca trebuie sa ajung undeva.

Stiam ca nu m-asteapta nimeni,

Dar eu mereu astept pe cineva

Te astept pe tine, sa vii…

Aici in mijlocul pustietatii,

Pe-un trotuar de nicaieri

Te astept,

Eu, sufletul si lumina… 

Nimic

O frunza. E un nimic. Ce, nu mai sunt si altele ca ea? Dar nu te-ai gandit ca pentru copacul in care a crescut, e o dovada a timpului? Tu. Esti un nimic, un om. Sunt atat de multi ca tine. Dar nu te-ai gandit ca pentru mine esti prima bataie a inimii, ca vei fi si ultima?

Dawn of the Heart

Isi simtea inima
Ca un fir de praf,
Insignificant,
Pierdut in razele de lumina
Adormite pe covor.
Dar iubirea ei era infinita,
Cat un soare intreg,
Ascunzandu-se in spatele orizontului,
Asteptand doar rasaritul.

Ingerii primilor fulgi de zapada

S-a intamplat sa ma gaseasca miezul noptii treaza. Fapt divers. In fata casei e un felinar, care seara sta mereu aprins, ca o flacara ce se strecoara in intunericul de nepatruns. In lumina palida am vazut cum zburau grabiti zeci de calatori. Duceau in spatele lor vise ce aveau sa se prabuseasca pe trotuar, vise ce aveau sa fie calcate in picioare. Mi-am mutat privirea intr-un colt de intuneric si am vazut… Nu am vazut nimic. Doar sub stralucirile sentimentelor indrazneau sa se arate ingeri albi. Dar fugeau speriati si se contopeau cu noaptea. Incet, incet zborul lor a ramas doar o umbra inghetata. Speram din tot sufletul sa nu se izbeasca de realitate si sa aterizeze pe pamant. Ca un reflex, mi-am atintit privirea pe strada. Nici macar un fulg din aripile lor marete nu se desprinse si nici nu cazuse pe pamant. Am stiut ca si-au continuat zborul spre eternitate.

Visele mele vor trai mereu prin ingerii primilor fulgi de zapada.

Prizonierul

Au trecut zile de cand cerul si-a paralizat chipul in tristete.  S-au aplecat copacii caci nu voiau sa il vada suferind, scuturandu-si  frunzele imbracate-n soare. Acum zace intemnitat in spatele unui nor, in propia-i libertate infinita. E un frig cumplit, caci cumplit e vantul si cumplit de indurerat e sufletul toamnei. Priviri staruitoare cersesc o farama de lumina, caci noi suntem un popor de oglinzi…  

Muscata

De pe pervazul casei mele
Privea intrebator o floare,
Rosie ca un apus de soare,
Inaltandu-se triumfator.

Regina peste plaiuri ofilite
Popoare-ntregi de frunze moarte
Zambea toamnei cu mandrie.

Dar ea nu stia, sarmana
Ca afara-i un frig cumplit,
Ca vantul i-ar fi smuls petalele,
Iar soarele i le-ar fi topit,
Ramanand doar amintirea
Unui zambet de copil.

Mi-a rasunat sufletul intr-un cantec

Stii cum e sa asculti o melodie pentru prima oara, sa te indragostesti de ea si sa simti "ceva"? Mie mi s-a intamplat, si am ascultat-o de nenumarate ori, cautand acel " ceva". Am renuntat, am desenat-o in galeriile trecutului.

Dar s-a intamplat sa ma impiedic din nou de ea. Neintentionat. In sfarsit gasisem ce voiam, acel sentiment dupa care alergasem cu ochii orbiti de emotie.

Dar acum vad mai clar ca niciodata...

A venit...toamna?

Nu stiu ce s-a intamplat. Ultimele zile s-au indragostit de vara atat de mult incat au inlantuit soarele de cer. Dar s-a schimbat totul cand aseara prizonierul a evadat si a fugit departe… Unde oamenii il meritau. A ramas cerul indoliat si a inceput sa planga. M-am uitat pe fereastra si tot ce puteam sa vad era felinarul care tinea de umbrela luminii false. Straluciri palide de bec m-au lasat sa descopar ca afara ploua. S-a terminat visul de vara. Oricum era prea frumos sa fie adevarat.

Sute de picaturi se izbeau violent de strada. Sute de vise se loveau ametite de infinitul imaginatiei.

A venit dimineata, fara soare, doar lumina. Copacii din fata casei se dezbracasera de batranetea lor ruginita. Imi arunc privirea catre munti. Aburi de cenusa se invart in jurul lor precum fantome . Crestele le sunt incaruntite, desi ieri radiau in tineretea codrilor…

Pierduta-n eternitate

Se pare ca m-am ratacit

Razele lunii-n pamant au impietrit

Frunzele copacilor au amutit

Umbra mea s-a speriat si a fugit

Aud cum imi creste frica-n sange

Precum iarba care plange.

Roua pe satinul verde se prelinge

Timpul de infinit se atinge

Nu pot sa ma regasesc caci nu am cautat

Sa se opreasca timpul confuz si derutat

Sa ramana-n eternitate agatat

De-un fir de speranta subtire si-nnodat. 

Poison

Vantul de-nceput de toamna ti-a adus parfumul inapoi acasa, in sufletul meu. Otrava ce mi-a imbolnavit simturile.Acum nici nu mai stiu daca era parfumul tau ori era o amintire a mirosului florilor de tei, care imi vegheaza poarta copilariei

Daily thought

M-am saturat sa ma ascund in fata unor melodii sau a timpului pierdut. Aman tot. Sa ma cunosc. Sa vad al doilea eu din oglinda. Dar un lucru nu pot sa il opresc: ce am facut, ce fac si ce voi face. Vorbesc cu mine precum cu o persoana straina, incercand sa caut raspunsuri. De ce a trebuit sa raman un weekend singura acasa, in care singurele lucruri pe care le-am facut e sa ma uit la seriale si sa beau sirop in cantitai industriale. Ma mai uit la un episod, mai iau o gura de sirop. Se termina episodul: sa ma uit la inca unul sau sa ma rezolv? "ma rezolv"... Suna ca o problema. Pentru ca sunt o problema, nu pentru altii ci pentru mine. Dar stii ce fac? Pornesc alt episod, imi mai iau un pahar de sirop. Altii pot sa se uite la filme, sa se joace, sa amane. Intrebarea ramane: viata e doar o amanare constanta sau o lupta pentru a continua?

Ramas bun...

Mi-am sfaramat sufletul ca pe o bila de cristal impinsa din neglijenta de pe raftul copilariei. Mi-am zgariat talpile calcand pe cioburi, desenand in urma mea un ultim zambet inocent si-nsangerat. Soarele mi-a ars papusa care mi-a numarat fiecare lacrima si fiecare suras... lasand in cenusa o urma in forma de inimioara. Cuvintele acestea imi scriu scrisoarea de adio, pecetluite cu picaturi de suflet izvorate din muntii paradisului pierdut. Ramas bun...

Intr-o noapte...

Nu m-am trezit caci nici nu am reusit sa adorm

Inima ceasului bate intr-un tic-tac monoton.

Peretii s-au innegrit sub giulgiul negru al noptii,

Cusca din care evadez spre taramul libertatii.

Si strig in liniste unor sentimente surde,

Unor amintiri indepartate  si absurde.

Le prind din zbor cu mana si le tin in palma,

Le simt  fragile si efemere ca o zi de toamna.  

Ce-as putea sa fac acum? S-ascult linistea de-afara?

Sa culeg clipe din vara, adunandu-le ca pe-o povara?

Sa ramana acolo unde le e locul, in trecut!

Sa se aseze langa cantecele timpului pierdut. 

 

Galerii intregi de tablouri patate de lacrimi, sterse

Imi pastreaza clipele dureroase de tristete

Sub culori de plumb le ascund de vantul uitarii,

Inecandu-le  violent in valurile marii.

Am calcat timpul in picioare, i-am ucis semnificatia

Secunde, minute, ore s-au scurs mazgalindu-mi viata.

Dar acum nimic nu mai are sens, caci nici nu ar trebui

Vreau sa-mi gasesc vocatia, motivul de a trai.

  Octombrie, Ana.