Imi place sa cred ca oamenii au suflete din sticla. Undeva in vitrinele prafuite ale aparentelor, fiecare ascundem cate-o figurina din sticla. Toti ne nastem din pamant si foc – oameni si iubire- dar suntem diferiti. Stiu ca al meu are forma unei picaturi de ploaie, pot sa simt asta. E atat de frumos sa cunosti atatea suflete, sa poti sa vezi prin ele. Dar cel mai trist lucru e sa stii ca toate sufletele noastre vor sfrasi la fel: sparte. Oamenii, la fel ca sticla, cand sunt supusi la greutati cedeaza si se sparg. Incet incet, cioburile sufletelor noastre sunt faramitate din ce in ce mai mult de timp, pana cand ajungem sa fim din nou pamant. Totusi, nu toti cedeaza. Sunt oameni care nu simt greutatile, nu le accepta in vietile lor, si totusi se sparg. De ce? Uneori strainii se impiedica de sufletele lor si le sparg.
frumos , felicitari
RăspundețiȘtergereoricat de mult s-ar sparge oamenii tot se refac :)
RăspundețiȘtergereAi totala dreptate Lavi :) Uneori ne spargem, dar mereu e cineva acolo sa ne ajute sa ne refacem. Multumesc pentru comentariu:*
RăspundețiȘtergeremaria,iti place LACRIMI SCRISE???
RăspundețiȘtergere