“…am o inima care bate cate un secol, doua, trei si n-o intreaba nimeni nimic, nu o aude nimeni“- Mihail Sebastian

Pagini

miercuri, ianuarie 25

Men of snow


Cerul s-a faramitat in mii si mii de flori de gheata ce-au atins pamantul tabacit de fericirea noastra cu petalele lor firave, inghetate. Ninge peste noi cu ingeri si cu stele ce ni se topesc pe obrajii imbujorati, ninge si ne ingheata timpul cu tot cu mersul lui absurd. Dar ai plecat si uite ca si acum ninge peste mine cum ningea odata. Ti-am facut un om de zapada si i-am pus ochi, nas si gura,simtindu-ma ca un copil, ca atunci cand erai langa mine. Priveam in fiecare zi cum ninge peste el cum ningea si peste noi. Dar cum nu mai esti ca sa opresti clipele din fuga lor nemiloasa, a inceput sa imi alerge pe sub picioare viitorul. Si omul nostru de zapada se topea incet, fulg cu fulg , cum ne-am topit si noi, zambet cu zambet, pana ce i-au ramas pe trotuar doar ochii, nasul si gura, pana ce mi-a ramas doar amintirea.



joi, ianuarie 12

Noapte tarzie


Ratacesc intr-o noapte goala de stele si de luna
Si alerg pe strazi cu sufletul in mana. 
Imi flutura parul peste umerii dezgoliti
Si-mi ingheata picioarele sub lungile falduri de ceata. 
Ma opresc, ma intind pe jos si ma cuprinde spaima.
Mi-e teama sa simt asfaltul mai cald
Decat propia inima, inghetata de privirile tale reci.

Nu tremur, nu vorbesc, nu simt nimic
Decat frimituri de iarna tanara peste gene. 
Ce-ar fi daca as disparea, daca as uita de mine?
Ati uita poate si voi… 
Ar uita si viitorul ce-mi pastrase ascuns.

Bate vantul si-mi azvarle pleoapele peste ochi. 
Vreau sa ma ridic, dar imi simt pieptul prea greu
Ca sa-l pot ridica de una singura. 
Incerc sa imi arcuiesc spatele,
Dar ma trage in jos greutatea atator vise. 
Cu o ultima suflare, cu un ultim strop de viata
Ma ridic si ma tin pe picioare. 
Ma uit in urma… si plec. 

luni, ianuarie 9

Suflete de sticla

   
Imi place sa cred ca oamenii au suflete din sticla. Undeva in vitrinele prafuite ale aparentelor, fiecare ascundem cate-o figurina din sticla. Toti ne nastem din pamant si foc – oameni si iubire- dar suntem diferiti. Stiu ca al meu are forma unei picaturi de ploaie, pot sa simt asta. E atat de frumos sa cunosti atatea suflete, sa poti sa vezi prin ele. Dar cel mai trist lucru e sa stii ca toate sufletele noastre vor sfrasi la fel: sparte. Oamenii, la fel ca sticla, cand sunt supusi la greutati cedeaza si se sparg. Incet incet, cioburile sufletelor noastre sunt faramitate din ce in ce mai mult de timp, pana cand ajungem sa fim din nou pamant. Totusi, nu toti cedeaza. Sunt oameni care nu simt greutatile, nu le accepta in vietile lor, si totusi se sparg. De ce? Uneori strainii se impiedica de sufletele lor si le sparg.








vineri, ianuarie 6

Blue, dusty envelope



La ora 12:30, Eva se pregatea sa plece. Parea lovita de furtuna, caci avea gandurile atat de ciufulite in ochii ei mari si caprui. Si-a uitat cheile pe masuta de langa telefon, asa ca s-a intors dupa ele. Receptorul telefonului era stramb asa ca l-a aranjat, iar in acel moment din spatele telefonului a cazut o alta scrisoare. Plicul era albastru, prafuit. Atunci pe fata Evei au tremurat genele, ca niste aripi de randunica. Fara sa isi dea seama, o lacrima ii aluneca fierbinte pe fata, ca o ultima suflare de viata ce avea inauntrul ei. Ii era teama sa il deschida. Avea suficient timp, dar se prefacea ca e prea grabita sa citeasca. Sotul ei i-a scris, de asta era sigura, dar nu stia cand si de ce. A privit in dreapta si stanga, de parca ar fi urmarita de cineva. A realizat ca bagajele ei erau in fata usii, asa ca le-a bagat in casa. A inchis usa. Se comporta de parca toata viata ei ar fi depins de acel plic. S-a indreptat catre scaunul de langa fereastra. Era inundat de soare. S-a asezat acolo sperand sa ii fie tristetea luminata de explozia de raze ce-i mangaiau chipul palid si tanar. A scos scrisoarea, punand plicul in poala. A inceput sa citeasca. Desi semana cu celalalte scrisori ale lui, de data asta Andrew ii lasase Evei intregul sau suflet, insirat in litere frumos rotunjite.

Andrew stia ca o sa moara. Pe acea singura foaie pe care o tinea in mana, s-a destainuit si i-a spus adevarul: era bolnav de cancer, in stadiu terminal. Nici el nu a stiut, decat cu o saptamana inainte de Craciun, cand i-a dat Evei scrisorile. El a stiut ca daca i-ar fi spus, ea ar fi distrusa. Si chiar era. I se revarsau din ochi rauri intregi de lacrimi.

Inainte sa plece din casa, bagase plicul dupa telefon, stiind ca intr-o zi va fi gasit. Andrew vroia ca Eva sa isi refaca viata, sa fie fericita si sa nu se uite in urma cu durere. I-a parut rau ca a luat aceasta decizie, dar in momentul acela absolut orice alt final ar fi durut-o pe Eva.

A terminat de citit si a bagat scrisoarea in geanta. S-a ridicat si s-a indreptat spre usa. Pe masuta unde erau cheile, era o fotografie cu Andrew. Avea cel mai frumos zambet pe care i-l daruise vreodata sotiei sale, asta i-a spus Eva cand a vazut fotografia pentru prima data. A sarutat-o si a spus : „ Intr-o zi ne vom intoarce acasa”.
Era deja tarziu, iar muzeul era departe. A inceput sa alearga, iar la ultimii sai pasi, se impiedica pe aceasi trecere de pietoni pe care murise Andrew. Timpul se sparse in secunde cand se vazu jos in fata unei masini, dar ultima data cand inima ei a batut a fost cu un zambet pe buze.


Intrati aici pentru concursul la care m-am inscris: http://www.mostwantedblog.org/2012/01/concurs-pentru-amatori.html 
Va place finalul meu al povestii? 

duminică, ianuarie 1

Remember and Forget



Am schimbat datele in calendar, dar sufletul mi-a ramas in ziua de ieri. Am atatea amintiri precum batai de inima, am atatea persoane si lucruri de uitat... Ard cuvinte si imprastii cenusa pe drumurile care ma aduceau in trecut ca sa stiu pe unde sa nu mai calc, dar uite-ma cum alerg ca o nebuna cu talpile arse, innegrite. Priveste-ma in treacat cum adun in palma lacrimi uscate si clipe care s-au scurs deja printre degetele infinitului ca niste fire de nisip. Priveste-ma in treacat si pleaca! Nu incerca sa iti amintesti de mine, caci nici macar eu nu mai stiu ce caut aici si ce incerc sa fac. Si poate intr-o zi o sa imi aduc aminte si o sa si uit.