I'm through

Mi-am fost straina si inainte… dar am crezut ca ma voi putea recunoaste in primul suflu al toamnei, macar.

Vedeam venind spre mine umbra unei persoane, figura unui suflet, conturat in zile de vara stinse.  Avea un chip obosit, sarac in zambet. Ii vedeam toate stelele ce-i murisera in priviri, asteptand dimineata, la celalalt capat al lumii. Fantasme purpurii i se ascundeau de irisi, in locul in care se-necau clipele, atunci cand erau prea grele pentru suflet. Clipea lent, cu genele lungi de marimea unui vis ce se-atingeau unele de altele, asa cum se ating aripile unei pasari pamantul, lipsita de puteri. Se uita inspre mine si simteam ca se apropie, cu pasi grei, de parca ar cara in spatele ei usor indoit norii unei ploi ce va veni, dar care pentru ea s-au scuturat deja. M-am oprit brusc, se opri brusc, urmand cateva franturi de timp tacute. Am facut ochii mari, dar ea ramase la fel de calma. In secunda aceea am realizat ca in tot timpul asta… mergeam spre o oglinda.