As vrea ca
randurile astea sa se scrie singure, pentru ca mi-e prea greu sa-ti transcriu
zambetele, imbratisarile pe care mi le-ai daruit cand aveam cea mai mare nevoie
de ele. Nu-i nimic special in cuvintele pe care le scriu atunci cand nu poti citi
printre ele nenumaratele zambete si imbratisari, pentru ca eu pot. Am incetat
sa cred in basme, crezand ca mi le pot crea si singura, dar m-am inselat si singurul lucru in care nu mai
credeam… era in mine. Dar tu ai crezut in basme, si ai crezut si in mine.
Avem nevoie de oameni care sa creada in basme.
Am nevoie sa fiu un astfel de om.
iarta-ma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu accept comentarii anonime! Semnati-va daca aveti ceva de spus. Multumes:)