Copilaria ne-a ramas in spate, inchisa
in spatele usii a carei chei o purtam de gat, fara sa stim insa ca e acolo. Am inceput sa desprindem « mersul pe valuri
in picioare, mai sprijinindu-ne de un current, de o raza teapana de soare. «
Am intrat in era intrebarilor fara raspuns, a raspunsurilor ce vin fara
intrebari. Insa nu am lasat tot cand am
inchis usa catre taramul inocentei. Am luat cu noi putina din magia ei, a
copilariei, si am amestecat-o cu praf de stele, pentru a o putea pastra in
buzunare. Unii ni-l presaram pe varful aripilor si zburam… pana ne lovim cu
capul de inaltimea viselor noastre, altii ne-am impiedicat si l-am varsat pe
pamant, fiind captivi in propria libertate.
Suntem un popor de visatori, o armata de ganduri strambe, indecise ori de
decizii bune, luate intamplator, masurandu-ne lungimea aripilor in ani
petrecuti sub semnul intrebarii.
Interesant articolul:X.Imi place cum l-ai incadrat pe Nichita Stanescu!:)
RăspundețiȘtergereIti multumesc! Este unul dintre preferatii mei, iar poezia "Adolescenti pe mare" are si va avea mereu un loc special in cutia cu maimutele( sunt sigura ca cineva va intelege termenul ).
ȘtergereCred ca mi-am gasit articolul preferat de pe acest blog. :)
RăspundețiȘtergereMa bucur nespus. Stiu ca versurile sunt cele ce emotioneaza, mai au cate un joc de cuvinte, cate-o rima, dar cand spui lucrurilor pe nume, fara atatea trucuri literare, mesajul e mult mai patrunzator. Iti multumesc ca imi urmaresti blogul. Comentariile voastre imi fac ziua mai buna.
Ștergere