Am sufletul atat de uscat, atat de prafuit. Mi-e dor de
ploaie. Astept in zadar cu privirea agatata de o reflexie de cer sa vad macar
un coltisor de infinit incununat cu stropi, sa-mi vad desertul asta
din piept inflorit. S-ar putea sa ninga chiar,
dar atunci mi-ar ingheta sufletul. Nu
cred ca ar conta foarte mult, zapada s-ar topi oricum, apa s-ar evapora si as
ramane cu sufletul unui desert la fel de
uscat, la fel de prafuit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Nu accept comentarii anonime! Semnati-va daca aveti ceva de spus. Multumes:)