Amar

Cu ochi inecati in praful unui trecut amar,                   

Privesc soarele unui sambure de fericire,

Intinzandu-se in perfecte impaienjeniri

Peste copacii amortiti de toamna.

Imi inchid amintirile intr-o coaja uscata

Si le las clatinate de vant.

Din cer umbrele plang cu franturi de vise

Si inunda cu ele un pamant tabacit de pasii tai.

Cu zambetul unei aripi frante

Iti infrunt oastea de ingeri.

Am inima unui scut de carton

Ce se-ndoaie in bataia pieptului tau.

Dar ca si cum nu am fi existat,

Ai uitat de mine, ai plecat

Si m-ai lasat cu un suflet amar,

Plin de tine.

Sclavi in libertate

Mi-e dor sa simt soarele plin de viata in sufletu-mi umbrit de frig. E toamna. Ba nu, nu e nici toamna. Nici nu mai stiu cum arata cerul, sunt nori peste tot, in aer, in priviri. Frunzele au cazut de mult, calcate de toti in picioare, si-au pierdut roseata, ramanand doar imagini ale unui obraz palid, iar copacii sunt ca niste ghemotoace de crengi umede. Nici nu stiu daca ploua sau nu. De fapt, poate fi chiar alegerea mea. Am pierdut orice stralucire, suntem luminati de un bec prafuit. Oameni alearga speriati de niste picaturi de apa, crezand ca le vor ineca fericirea. Dar la fel facem toti, alergam de ceea ce ne temem mai mult, caci suntem sclavi in libertatea propriei nefericiri.

Un creion fara varf

Imi ascund tipetele

In linistea unei inimi mute.

Ca-ntro umbra, o lumina

Vrea sa se contopeasca

Cu infinitul unui zambet.

Alerg desculta pe sentimentul

Unui suflet stramb

Si rad in lacrimi o copilarie,

Un ciob de soare spart

Ce mi-a sfasiat fericirea

In mii si mii de amintiri.

Scriu  fara niciun sens

Cuvinte goale pline de-nteles.

Am uitat rima intr-un alt caiet

Si-am desenat un gand

Cu un creion fara varf.

Un suflet mut si un strigat

Voiam sa strig, sa-mi alung sufletul. Voiam sa-l pierd. E plin de tine si ma face sa ma simt straina. Doar singuratatea mi-e martor ca am incercat sa iti dau drumul. Nu pot, nu pot! Ma chinui sa scriu niste cuvinte atat de insipide, incat m-as ineca in ele ca sa nu mai simt gustul amintirii tale. Traiesc totusi pe un mal, cu un suflet mut si  un strigat.

Mi s-a parut ca ploua

Mi s-a parut ca ploua. Intradevar ploua, dar nu afara. Din privirea ta se pregateau sa cada in abisul trecutului stropi fierbinti de suflet. Si ce furtuna era in sufletul tau! Impinse parca de propria lor greutate, s-au prabusit doua lacrimi singuratice, fiecare pe cate-un obraz rosind. Ti s-au scurs pe chip si ti-au inmuiat buzele intr-un ocean de sentimente, lasand in urma dare umede, sarate. Ai inchis ochii si ti-ai vazut ultimul vis calcat in picioare de realitate. I-ai deschis apoi sa o mai vezi inca o data, ti-ai sters lacrimile cu un colt de fericire si ai plecat.

Ballroom memories

Eram singura intr-o sala imensa de bal. Cate-o raza de soare visa la fosnetul de pasi, la fosnetul de zambete. Nu aveam rochie. Nu aveam cu cine sa dansez. Imi stralucea sufletul in umbra ta. Peretii rasunau innebuniti in simfonii de amintiri sfaramate. Eram noi doi: eu si umbra ta, dansand. Pasi identici, o singura bataie de inima. Nu stiu incotro ma indreptam. Viitor? Nu cred. Traiam o amintire.E tot ce mi-a ramas din tine, tot ce nu-mi vei putea lua niciodata.

Un borcan cu fluturi

Imi plangea toamna la fereastra
Ca-ntrun zbor de ingeri auriti,
Plutind usor,
Ca un zambet ratacit.

Se impiedicase timpul, aiurit
Si-n caderea sa rasturnase
Un borcan plin cu fluturi
Spargandu-se.

Insetati de libertate, copilarosi
Fugira in departari
Spre soare
Ca niste amintiri invechite
Dintr-o vara.

Dar s-au izbit de cer, inghetand,
Spargandu-si aripile
Care cazura pe pamant,
Ramanand borcanul gol
De fluturi.